Paste cu spanac si branza ricotta
A cata reteta de paste de pe blog e asta? Ce pot sa spun, nu e vina mea ca sunt atatea posibilitati de combinatii cu pastele, corect? 😀 De data asta vorbim de paste cu spanac si branza ricotta. Credeti-ma ca e o combinatie super reusita.
Zilele trecute am facut pentru prima data paste in casa si mi-am dorit sa le combin cu ceva simplu, cu arome fine, ca sa se simta cat mai bine si gustul pastelor proaspete. Asa am ajuns la pastele cu spanac si ricotta si pot sa spun ca am ales bine.
Daca vreti sa faceti paste proaspete acasa, am lasat pasii aici si video pe pagina de Instagram.
Acum hai sa vedem cum facem si sosul cu spanac si ricotta, ca tare bun mai este! 😀
Paste cu spanac si branza ricotta
Combinatia dintre spanac si branza este recunoscuta ca fiind foaaaarte potrivita, Daca folosim branza ricotta, fina, cu aroma usoara, si mai adaugam si unt si cateva nuci crocante, clar e combinatie castigatoare. Hai sa vedem cum facem. 🙂
Ingredients
- 200 g spanac congelat (100 g dupa ce il decongelam si il scurgem de apa)
- 250 g branza ricotta
- 4 catei de usturoi (nu, nu e prea mult)
- 50 g parmezan
- 50 ml lapte
- 3 linguri ulei de masline
- 50 g unt
- 20 g nuci
- Sare
- Piper
Instructions
- Punem o oala cu 2 L de apa la fiert si sare. Tocam marunt usturoiul. Decongelam spanacul si il stoarcem de zeama. Razuim parmezanul.
- Intr-o tigaie incinsa adaugam uleiul de masline si untul si, cand untul s-a topit, adaugam usturoiul tocat marunt. Dam focul la minim si amestecam pana cand usturoiul se inmoaie, avand grija sa nu il ardem
- Adaugam spanacul si amestecam pe foc mic, 2-3 minute.
- Adaugam ricotta si laptele si amestecam.
- Adaugam 1 polonic mic de apa in care fierb pastele si mai amestecam pe foc 3-4 minute.
- Adaugam parmezanul si amestecam.
- Adaugam pastele in sos si amestecam.
- Inainte sa oprim focul, adaugam piper proaspat macinat, sare, nucile zdrobite si 2 cubulete de unt.
- Le servim imediat, cat sunt inca fierbinti. Daca mai adaugam o bucatica mica de unt deasupra si putin parmezan, n-o sa fie rau deloc. Enjoy!